Mehedinți a primit finanțări europene în valoare de aproape 33 de milioane de euro pentru 18 proiecte, anunțate marți la sediul Consiliului Județean. Fondurile sunt alocate prin Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021–2027 și vizează modernizarea infrastructurii publice și a unităților de învățământ din mai multe localități.
La eveniment au participat reprezentanți ai Autorității de Management pentru Programul Regional și ai Agenției de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia. În cadrul proiectelor, vor fi reabilitate și dotate clădiri din mai multe localități, inclusiv din municipiul Drobeta-Turnu Severin, unde vor fi realizate trei investiții.
Citește și: Consilierii locali din Orșova l-au reales pe Constantin Popescu viceprimar
Proiecte pentru infrastructura publică și servicii sociale
Printre cele mai importante proiecte se numără reabilitarea și dotarea Stației de Salvare – Pavilion Administrativ, precum și consolidarea seismică și creșterea eficienței energetice a unui corp de clădire utilizat de Serviciul de Protecție Civilă. Aceste imobile aparțin județului și sunt puse la dispoziție gratuit pentru instituțiile respective.
De asemenea, o altă investiție vizează transformarea unei clădiri a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului într-un centru de servicii sociale, în cadrul eforturilor de modernizare a infrastructurii și de îmbunătățire a condițiilor pentru cetățeni.
Președintele Consiliului Județean a subliniat importanța acestor fonduri pentru dezvoltarea județului, menționând colaborarea cu reprezentanții ADR și felicitând beneficiarii pentru proiecte. Lucrările vor fi demarate în curând, după semnarea contractelor, iar autoritățile vor urmări avansul rapid al implementării.
