ULTIMA ORĂ
Cele mai recente știri din MehedințiMehedinți Expres — Ziarul județului MehedințiCele mai recente știri din MehedințiMehedinți Expres — Ziarul județului Mehedinți
Local

Dosare penale după plimbarea cu schi-jeturile pe Dunăre

Vlad Chirilă

Vlad Chirilă

⏱ 2 min citire
politiști verificând schi-jeturi pe Dunăre
Sursa foto: actualmehedinti.ro

Inspectoratul General al Poliției Române, prin Direcția de Poliție Transporturi, a coordonat operațiunea „CLEAN WATERS”, în colaborare cu alte structuri. Scopul acțiunii a fost creșterea siguranței navigației pe Dunăre, protejarea mediului și combaterea ilegalităților.

Au fost efectuate 147 de controale, în urma cărora au fost verificate peste 1.000 de persoane și 17 societăți comerciale. De asemenea, au fost controlate 432 de autorizații și 143 de nave. În urma verificărilor, au fost constatate 26 de infracțiuni, pentru care sunt cercetate 22 de persoane.

Citește și: PEEK & CLOPPENBURG DESCHIDE AL 14-LEA MAGAZIN ÎN ROMÂNIA

Majoritatea infracțiunilor, 15, sunt legate de Legea privind pescuitul și protecția resursei acvatice vii, iar alte 8 sunt la Legea transportului naval. Au fost aplicate peste 110 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproape 32.000 de lei, și au fost confiscate două ambarcațiuni, motoare și unelte de pescuit.

Acțiuni specifice în județul Mehedinți

Polițiștii din Mehedinți, în colaborare cu Autoritatea Navală Română și polițiștii de frontieră, au depistat două persoane, de 17 și 44 de ani, care conduceau două schi-jeturi neînmatriculate pe Dunăre, în zona km 965, în comuna Eșelnița. Pentru aceste fapte, au fost întocmite dosare penale pentru arborare fără drept a pavilionului român și punerea în exploatare sau navigație a unei nave neînregistrate.

Acțiunea face parte din Planul de acțiune „Clean Waters 2026”, care urmărește prevenirea și sancționarea ilegalităților pe fluviu, în special în județul Mehedinți.

Precizare: Toate persoanele menționate în acest articol beneficiază de prezumția de nevinovăție, prevăzută de art. 23 alin. (11) din Constituția României și de art. 4 din Codul de procedură penală, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.