Retailerul german Hornbach, unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața de bricolaj din România, va investi 70 milioane euro pentru două noi magazine în Cluj-Napoca și Craiova. Suma va fi împărțită egal între cele două locații, iar construcția din Cluj-Napoca va fi finalizată în toamna anului 2027, în timp ce cea din Craiova va fi gata în primăvara anului 2028, după obținerea autorizației pentru lucrări.
Potrivit reprezentanților companiei, decizia de extindere se bazează pe potențialul economic al regiunilor și pe nevoia de a fi mai aproape de clienți. În Cluj-Napoca, al doilea magazin Hornbach va fi amplasat pe un teren de aproximativ 49.500 mp, cu o suprafață de vânzare de circa 20.100 mp, dedicată materialelor de construcții, amenajărilor, grădinilor și zonei Drive In. În Craiova, magazinul va ocupa peste 17.000 mp la intersecția Bulevardului Decebal cu Strada Caracal.
Citește și: Consiliul Tehnico-Economic al DRDP Craiova a aprobat traseul Centurii Craiova Sud-Vest pe 15,04 kilometri
Proiectele includ și modernizarea infrastructurii din zonele respective, precum realizarea unui sens giratoriu și extinderea DN1 în zona Cluj-Napoca, pentru a facilita accesul către noile locații. Clădirile vor fi echipate cu panouri fotovoltaice, sisteme de ventilare cu recuperare de căldură și pompe de căldură, respectând cele mai noi standarde ale rețelei internaționale Hornbach.
Directorul general al Hornbach România a transmis că aceste investiții reflectă încrederea companiei în potențialul pieței locale și în dezvoltarea pe termen lung a rețelei în România, în contextul creșterii economice din aceste regiuni.
Conform Zf.ro
