Caravana Educației Financiare ProEdu debutează în 28 de orașe din România

Redacția · Mehedinți Expres

București, 29 septembrie 2026 – Federația Națională a Părinților ProEdu lansează a cincea ediție a Caravanei Naționale de Educație Financiară, un demers destinat elevilor de liceu din clasele a IX-a și a X-a.

În colaborare cu ING Bank, proiectul urmărește să dezvolte abilitățile financiare ale tinerilor din 28 de orașe mari ale României, pregătindu-i pentru decizii responsabile la începutul vieții adulte.

Proiectul se va desfășura în două faze principale: un curs practic de educație financiară și un Concurs Național de Proiecte cu premii atractive.

Implementarea educației financiare în 28 de orașe Între 12 octombrie și 13 noiembrie 2026, sesiunile de instruire vor avea loc în orașele: București, Timișoara, Arad, Oradea, Târgoviște, Pitești, Râmnicu Vâlcea, Botoșani, Suceava, Piatra Neamț, Satu Mare, Baia Mare, Cluj-Napoca, Târgu Jiu, Drobeta-Turnu Severin, Craiova, Iași, Bacău, Focșani, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Slatina, Alexandria, Ploiești, Buzău, Brăila și Galați.

Fiecare atelier va dura o oră și va fi condus de instructori financiari – specialiști voluntari de la ING Bank și Federație, cu expertiză și formare în educație.

Citește articolul complet pe Mehedinți Expres

Deschide articolul →