Liberty Galați urmează să fie vândut prin negociere directă cu trei investitori interesați

Mihai Georgescu · Mehedinți Expres

ro Liberty Galați, fostul Sidex, va fi vândut prin negociere directă, după ce primele două licitații internaționale nu au adus cumpărător.

La ultimele licitații, prețul a fost redus de la 700 de milioane de euro la 400 de milioane de euro, însă fără succes.

Administratorul concordatar al combinatului, Remus Borza, a declarat că s-a agreat vânzarea prin negociere directă cu trei investitori interesați: Umbrărescu, Jindal și Metinvest.

Se așteaptă o nouă evaluare realizată de Darian, iar negocierile vor începe după obținerea acordului pentru modificarea planului de vânzare.

Borza estimează că în perioada 8-9 august se va putea convoca adunarea creditorilor, iar în septembrie se vor iniția negocierile directe.

Citește articolul complet pe Mehedinți Expres

Deschide articolul →